Harghita – frumusețea naturii în locuri de legendă

Vedere la râu în Harghita

Județul aflat în regiunea centrală a României își așteaptă oaspeții cu peste 240 de pensiuni agroturistice și 24 de hoteluri (cifre raportate la nivelul anului 2018). Iar frumusețea locurilor este unul dintre principalele elemente care pledează în favoarea vizitării Harghitei. Locuri care sunt încărcate de legendă și istorie sau care poartă semnătura unicității, aplicată de natură pentru totdeauna.

Harghita este un loc în care vei descoperi și lucrări ale omului care o să-ți ofere prilejul de a-i admira măreția. Vizitează acest județ și bucură-te că vei descoperi la fiecare pas un nou prilej de a te entuziasma!

La picior prin Harghita – obiective turistice de neratat!

Drumurile harghitene sunt pline de frumuseți naturale, dar și create de mâna omului. Tocmai de aceea, un traseu turistic prin Harghita trebuie să include următoarele atracții turistice:

  • Mofetele naturale – acestea sunt aparte, deoarece se găsesc atât în zona izvoarelor, cât și a peșterilor. Printre cele mai cunoscute pentru efectele lor benefice asupra organismului se numără Peștera Pucioasa și Izvorul Străvechi.
  • Lacul Roșu – dincolo de legenda care povestește despre formarea lacului, acesta este unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Harghita. Impresionează prin pitorescul vizual, dat de vârfurile copacilor pietrificați.
  • Băile din Harghita – începând cu Băile Tușnad (care sunt cele mai renumite) și continuând cu cele de la Racu, Sântimbru, Harghita, Selters, Ozunca, Homorod sau Chirui, aceste locuri nu sunt doar generoase în privința frumuseții, ci mai ales sunt binefăcătoare în ceea ce privește sănătatea.
  • Izoarele de ape minerale – Borsec și Bilbor sunt printre cele mai stimate mărci de apă minerală de pe piața națională, iar sursa lor se găsește în zona Harghitei. Calitatea deosebită a acestor ape este un plus care le recomandă pentru cei care își doresc să beneficieze de o sănătate de fier.
  • Muzeul Pălăriilor din Paie – dacă îți dorești să vizitezi un muzeu aparte și care deține un Record Guinness Book, mergi în Crișeni și o să descoperi unul dintre cele mai fascinante obiective de vizitat.
  • Cetatea Slăninilor – fără doar și poate este un loc în care o să îți placă să stai, mai ales dacă ajungi în perioada călduroasă. Biserica de tip fortificat din Dârjiu este o clădire cu un design deosebit, ale cărei ziduri permit menținerea unei temperaturi constante. De-a lungul timpului, localnicii își țineau aici produsele afumate, ceea ce a atras numele acesta atât de apetisant.
  • Lacul Sfânta Ana – nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar chiar și așa, este imposibil să nu cazi în admirație atunci când ajungi acolo. Format într-un crater al unui vulcan stins, întinderea de apă fascinează prin menținerea constantă a nivelului, dar și prin puritatea acesteia.
  • Peștera Șoaptelor (Șugău) – este un loc de legendă, care impresionează prin frumusețea și unicitatea dispunerii formațiunilor calcaroase. Unii dintre bătrânii locului menționează că de pe pereții acestei peșteri, la un anumit interval de timp, încep să se scurgă picături din aur. Spectacolul vizual din interiorul acestei peșteri are, oricum, o valoare inestimabilă.
  • Salina Praid – o adevărată oază de frumusețe, atât în interior, cât și la suprafață, această salina este o binecuvântare pentru cei care o vizitează și care vor beneficia din plin de efectele sale curative.
  • Cascada Toplița – una dintre cele mai spectaculoase căderi de apă din Harghita și din România, această cascadă impresionează în special în sezonul rece, atunci când apele sale termale îngheață.
  • Castelul Miko – amplasat în Miercurea Ciuc, acest vechi castel păstrează urmele tradiționalismului și este un loc în care poți observa foarte bine istoria acestor meleaguri. În plus, în incinta castelului să află găzduite colecțiile unui muzeu care trebuie vizitat – Muzeul Secuiesc al Ciucului.
  • Muzeul Aragonitului din Corund – ceramica de Corund este foarte prețuită la nivel național și internațional, iar vizitarea acestui muzeu este cel mai bun prilej de a descoperi o mică parte din bogățiile locului.
  • Bisericile din Harghita – acest județ este unul dintre păstrătorul celor mai fascinante biserici de tip fortificat din România (cele din Cârța , Dârjiu și Misentea sunt la loc de cinste), dar și al altor tipuri de biserici, de la cele româno-catolice și până la cele armeano-catolice (în Miercurea Ciuc).

Harghita o să te surprindă cu o multitudine de obiective turistice fabuloase, așa că, dacă îți dorești să le vizitezi pe toate, alocă-ți următorul concediu și petrece-l aici, într-unul dintre cele mai frumoase județe ale României!